Dacă lucrezi pe cont propriu, te lovești mai devreme sau mai târziu de întrebarea asta, chiar dacă ai treabă, proiecte, clienți și, sincer, ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să cauți prin formulare.
Într-o firmă clasică, lucrurile par simple: angajatorul reține, plătește, iar tu te duci la medic fără să-ți bați capul. Ca independent, ai mai multă libertate, dar vine la pachet cu o responsabilitate care nu se vede pe factură.
Asigurarea de sănătate nu e doar o taxă. E un fel de plasă de siguranță care te prinde când te împiedici, iar viața are talentul ăsta să pună piedici fix când ești mai ocupat. Și mai e ceva: dacă amâni, nu se întâmplă nimic spectaculos azi, dar se poate întâmpla ceva neplăcut exact în ziua în care ai cea mai mare livrare.
Am să explic totul pe înțelesul tuturor, fără limbaj de contabil. O să apară inevitabil termeni ca CASS, CNAS, declarația unică, dar îi punem în ordine, ca într-un sertar bine făcut. Dacă rămâi cu ideea principală, e suficient: ca independent, te asiguri în sistemul public prin contribuția la sănătate și printr-o declarație, iar detaliile se ajustează după ce venituri ai.
Ce înseamnă, de fapt, să fii asigurat în sistemul public
În România, asigurarea publică de sănătate se învârte în jurul CNAS, adică sistemul prin care se decontează consultații, analize, internări, rețete compensate, în limitele pachetului de bază. Practic, statul strânge contribuții într-un fond comun, iar din fondul ăla plătește serviciile medicale atunci când ai nevoie. Ideea nu e perfectă, dar e o idee veche și solidă, asemănătoare cu felul în care, într-o familie, fiecare pune câte ceva ca să existe o rezervă pentru zilele grele.
Calitatea de asigurat nu e un titlu decorativ. Ea se vede în sistem când mergi la medic, când ai nevoie de rețetă compensată, când ajungi la spital și vrei ca lucrurile să se miște fără discuții despre costuri. În viața reală, diferența se simte în momentul în care ți se spune: sunteți asigurat, mergeți mai departe.
Pentru lucrătorii independenți, cheia se numește contribuția de asigurări sociale de sănătate, prescurtată CASS. În jurul ei se construiește dreptul de a folosi pachetul de bază, iar modul de calcul depinde de veniturile pe care le-ai avut. Nu e o singură situație, fiindcă independenții sunt un grup mare și amestecat.
Cine sunt lucrătorii independenți, pe limba noastră
Când spunem lucrător independent, ne gândim la PFA, întreprindere individuală, profesii liberale, persoane care lucrează pe contracte punctuale, colaboratori plătiți pe drepturi de autor sau alte forme legale. Unii au venituri lunare constante, ca un salariu mascat, alții trăiesc din proiecte, cu luni bune și luni slabe. Sistemul fiscal a încercat să prindă toate nuanțele astea, dar, ca orice plasă întinsă peste un râu, mai are găuri.
Mai e o situație întâlnită des: ai și un job, și un PFA. Sau ești administrator într-un SRL și, în același timp, facturezi ca freelancer. În cazurile astea, asigurarea de sănătate poate să fie deja acoperită prin salariu, iar pentru veniturile independente intră alte reguli, uneori mai blânde, alteori mai încurcate.
Și mai sunt oamenii care, o perioadă, nu au venituri fiscalizate deloc. Poate au făcut pauză, poate au fost între proiecte, poate au stat acasă cu copiii, poate pur și simplu s-au săturat. Pentru ei există varianta de asigurare opțională, adică plătești tu, ca să fii asigurat chiar dacă nu ai venituri care generează automat contribuția.
O clarificare utilă, ca să nu amestecăm borcanele
CASS este pentru sănătate. CAS este pentru pensie. Sunt două contribuții diferite, cu praguri diferite și cu reguli diferite, iar lumea le încurcă fiindcă seamănă ca sunet și apar în aceleași declarații. Dacă te gândești la ele ca la două sertare separate, deja e mai simplu.
În articolul ăsta rămânem pe sănătate. Doar că, în viața de zi cu zi, cele două se întâlnesc în declarația unică și în discuțiile cu contabilul. Așa că o să le vezi menționate uneori, dar nu pentru a le amesteca, ci ca să știi de ce apare un prag la una și alt prag la cealaltă.
Cardul de sănătate, medicul de familie și bucata practică
Asigurarea, în forma ei concretă, înseamnă că ești înregistrat ca asigurat și poți folosi cardul de sănătate la furnizori care au contract cu casa. Cardul nu e un moft, e cheia de la ușă, chiar dacă uneori ușa scârțâie. Dacă nu ai card sau nu funcționează, există soluții temporare, dar e mai bine să nu ajungi să le cauți în grabă.
În sistemul public, medicul de familie rămâne poarta principală. La el te înscrii, el îți face consultațiile de bază, el îți dă bilete de trimitere, el urmărește lucruri preventive. Mulți îl tratează ca pe un intermediar enervant, dar, sincer, când e un medic bun, devine omul care îți ține firul roșu al sănătății.
Pentru independenți, un detaliu contează mult: să nu lași asigurarea să fie doar o idee teoretică. Adică să nu spui, sunt asigurat, fără să verifici, fără să fii înscris la medic, fără să ai cardul funcțional. Sistemul nu merge pe intenții, merge pe înregistrări.
Cum se calculează CASS pentru venituri din activități independente
Aici începe partea care sperie lumea, fiindcă apar praguri și baze de calcul. Logica e, totuși, destul de intuitivă: dacă ai câștigat mai mult, contribui mai mult, dar nu la infinit. Statul lucrează cu salariul minim brut ca unitate de măsură și îți așază venitul într-o zonă, apoi aplică procentul.
Pentru mulți independenți, contribuția la sănătate este de 10% aplicată la o bază anuală. Baza anuală nu e întotdeauna venitul tău efectiv, ci poate fi legată de praguri standard. În practică, pentru veniturile raportate, se folosește un sistem cu praguri exprimate în multipli de salariu minim.
În anul 2026, pentru calculul contribuțiilor aferente veniturilor realizate în 2025, salariul minim brut luat ca reper este 4.050 lei. Asta înseamnă că pragul de șase salarii minime înseamnă 24.300 lei, iar 10% din această bază înseamnă 2.430 lei pe an. Aici apare suma pe care o tot vezi prin articole și discuții: 2.430 lei ca minim anual, în multe situații.
Dacă venitul tău anual depășește pragul de șase salarii minime, intri automat în zona în care datorezi CASS. Dacă venitul ajunge la pragul de douăsprezece salarii minime și îl depășește, se poate schimba baza de calcul, iar dacă ajungi la pragul de douăzeci și patru, iarăși. E important să reții ideea, nu să memorezi fiecare cifră, fiindcă cifrele se mișcă odată cu salariul minim.
Începând cu veniturile obținute în 2026, există și o limită superioară mai ridicată a bazei de calcul. Pe românește, dacă ai câștigat foarte mult, CASS nu se calculează la infinit, ci până la un plafon exprimat tot în salarii minime. Pentru unii independenți cu venituri mari, detaliul ăsta contează, fiindcă diferența de sume devine vizibilă.
Pragurile nu sunt doar un exercițiu de matematică
În spatele pragurilor e o filosofie fiscală: statul încearcă să nu te taxeze la centimă, ci să te pună pe trepte. Uneori e simplificare, alteori e rigiditate. Într-un an bun, când ai proiecte și încasări, treptele astea par suportabile.
Într-un an slab, pragurile pot să doară. Și aici apare o schimbare importantă pentru mulți independenți: dacă baza de calcul iese sub nivelul echivalent cu șase salarii minime, în anumite condiții se poate datora o diferență de CASS până la acel nivel minim. Nu e o frază care să-ți aducă bucurie, dar e bine să o știi din timp.
Totuși, există situații în care această diferență nu se datorează. De exemplu, dacă ai fost deja asigurat prin venituri salariale la un nivel suficient sau ai avut alte venituri pentru care ai plătit CASS la nivelul minim. Asta arată că sistemul încearcă să evite dublarea minimului, dar, ca orice regulă cu excepții, îți cere atenție.
Dacă ai un an cu pierdere fiscală sau cu venit net zero pe activitate independentă, sunt situații în care nu datorezi CASS pentru acea activitate. Cu toate astea, poți alege să plătești ca să fii asigurat. E un detaliu care salvează oameni, mai ales când pauza de activitate nu înseamnă pauză de viață.
Declarația unică, adică momentul în care sistemul află de tine
În România, pentru mulți independenți, relația cu sănătatea trece printr-un formular numit declarația unică. Denumirea oficială e mai lungă, dar nu are rost să o rostim ca pe o poezie. Important e că acolo îți declari veniturile și acolo se calculează impozitul, CAS și CASS, după caz.
Din 2026, declarația unică se depune pentru veniturile realizate în anul anterior, iar termenul general pentru depunere și plată este 25 mai. Asta e data care trebuie pusă undeva la vedere, nu în minte, fiindcă mintea uită. Mulți independenți își amintesc de 25 mai fix pe la 22 mai, ceea ce e un sport național.
Un lucru care surprinde lumea este că validarea calității de asigurat ține de existența declarației depuse și înregistrate, nu doar de faptul că ai făcut o plată. În sistemele informatice, declarația este semnalul oficial că ai intrat în categoria de asigurat prin contribuție. Cu alte cuvinte, dacă ai plătit ceva fără să fie corect declarat, poți să te trezești că nu exiști în baza de date, iar asta e frustrant.
De obicei, depunerea se face electronic, prin Spațiul Privat Virtual sau prin portalul ANAF. Aici apare partea mai puțin romantică a vieții de adult: conturi, parole, confirmări, uneori erori. Dacă ai răbdare și îți faci un obicei, devine rutină.
Când devii efectiv asigurat și cât durează
Pentru cei care se asigură opțional, adică nu au venituri și nu sunt angajați, regula e clară: depui declarația și primești calitatea de asigurat pentru 12 luni, din ziua depunerii. Asta îți dă libertatea să alegi momentul, mai ales dacă ai o perioadă fără venituri și vrei să fii acoperit. Nu sună spectaculos, dar e o gură de aer.
Pentru cei care au venituri din activități independente, logica e că ești asigurat ca urmare a contribuției datorate, iar relația practică cu sistemul se vede tot prin declarația depusă. Dacă ai întârziat cu declarația, e posibil ca sistemul să te vadă cu întârziere, chiar dacă tu ai muncit și ai câștigat. Așa e făcut circuitul, iar dacă îl accepți, îl poți folosi în avantajul tău.
Există și oameni care au impresia că asigurarea se activează doar după ce plătesc tot. În realitate, pentru unele situații, plata se face până la termen, dar calitatea se reflectă în sistem pe baza depunerii declarației. E genul de nuanță care nu te interesează până când ajungi la farmacie și ți se spune că nu ești asigurat.
Asigurarea opțională, când nu ai venituri sau ai venituri care nu duc la CASS
Dacă nu ești angajat și nu ai venituri care să genereze automat CASS, poți să alegi să te asiguri voluntar. Este varianta care îi salvează pe cei între proiecte, pe cei care au lucrat o vreme pe contracte în afara țării, pe cei care au ieșit din coasigurare și au rămas descoperiți. În esență, îți cumperi liniștea pentru un an.
Contribuția opțională se calculează la o bază egală cu șase salarii minime, iar procentul este 10%. Cu salariul minim de 4.050 lei folosit ca reper, suma anuală ajunge la 2.430 lei. Din august 2025, plata acestei contribuții se face în două tranșe, o parte la depunerea declarației, iar restul până la termenul general.
Aici apare suma aceea de început, aproximativ 608 lei, care reprezintă un sfert din contribuția anuală. Nu e o taxă de urgență, e doar modul în care statul vrea să vadă că ai intrat serios în opțiune. Restul se achită până la termenul stabilit, iar tu rămâi acoperit pe durata celor 12 luni.
În viața reală, mulți aleg varianta asta chiar dacă nu au venituri, fiindcă un consult, o analiză, o internare pot costa mult mai mult. Nu e plăcut să plătești când nu câștigi, dar e și mai neplăcut să ai o problemă și să începi atunci să te întrebi cum te asiguri. Sănătatea nu are program după calendarul fiscal.
Coasigurarea și situația familiei, care pare mereu uitată
În sistem există noțiunea de coasigurat, adică anumite persoane fără venituri pot fi acoperite printr-un membru de familie asigurat. De obicei e vorba de soț, soție și părinți aflați în întreținere. Pentru unii, coasigurarea a fost un colac de salvare ani la rând.
Regulile s-au nuanțat în ultimii ani și apar tot mai des situații în care coasigurarea se pierde sau nu mai e suficientă. Atunci intră în scenă asigurarea prin declarație, fie pentru persoana în cauză, fie prin opțiunea de plată pentru persoane aflate în întreținere. E bine să nu lași subiectul pe ultima sută de metri, fiindcă se rezolvă mai ușor când nu e urgent.
Sunt familii în care un singur om muncește cu acte, iar restul se sprijină pe el, cum e normal. Dacă acel om își schimbă statutul, trece pe PFA, își suspendă activitatea sau pleacă în străinătate, lanțul se poate rupe. În loc să te bazezi pe noroc, e mai sănătos să verifici periodic dacă toată lumea apare ca asigurată.
Concediul medical la independenți, o zonă care surprinde
Mulți cred că, dacă plătesc CASS, au automat dreptul la concediu medical plătit. În sistemul românesc, concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt o poveste separată, reglementată distinct. Ca independent, poți avea acces, dar de regulă printr-un contract de asigurare încheiat cu casa de asigurări.
În acel contract, contribuția pentru concedii și indemnizații se calculează procentual la un venit asigurat ales, iar plata se face lunar. Procentul a fost mult timp de 1%, iar mecanismul seamănă cu o poliță separată. Dacă pentru tine contează să ai indemnizație când ești bolnav și nu poți lucra, merită să te uiți atent la această opțiune.
În 2026 s-a discutat și despre schimbări legate de modul în care se suportă primele zile de concediu medical. Nu intru în calcule complicate aici, pentru că se pot modifica prin acte normative și norme, dar îți spun ideea: regulile pentru medicale sunt dinamice și trebuie verificate la zi. Aici, o discuție scurtă cu casa de asigurări sau cu un specialist te poate scuti de surprize.
Ce servicii primești ca asigurat și ce primești dacă nu ești
Ca asigurat, ai acces la pachetul de bază. Asta include consultații la medicul de familie, trimiteri, consultații la specialiști, internări, intervenții, analize, în condițiile prevăzute de contractul cadru. Nu e un abonament nelimitat, dar e un cadru care acoperă lucrurile mari și, uneori, exact lucrurile pe care nu ți le permiți din buzunar când apar pe neașteptate.
Dacă nu ești asigurat, nu înseamnă că ești abandonat complet. Există un pachet minimal pentru neasigurați, care acoperă urgențe și anumite servicii de sănătate publică. Problema e că, după ce trece urgența, multe servicii devin cu plată, iar costurile pot fi semnificative.
Asta e o diferență pe care o simți imediat când ai nevoie de continuitate, nu doar de primul ajutor. Urgența te stabilizează, dar tratamentul și investigațiile de după te pot costa, dacă nu ai calitate de asigurat. Pentru un independent, care își calculează atent cheltuielile, e un risc pe care nu merită să-l lași la voia întâmplării.
Cum îți verifici calitatea de asigurat fără să faci drumuri
Verificarea calității de asigurat se poate face online, prin interogarea sistemului pus la dispoziție de CNAS. Este unul dintre puținele lucruri care funcționează relativ simplu: introduci datele cerute și vezi dacă figurezi asigurat. E o verificare pe care eu aș face-o periodic, așa cum îți verifici periodic presiunea la roți înainte de un drum lung.
Dacă nu apari asigurat și știi că ar trebui să fii, primul pas e să verifici dacă declarația a fost depusă corect și dacă a fost înregistrată. Uneori, problema nu e de bani, e de birocrație. Dacă declarația există, dar nu se vede în sistem, intră în joc timpii de prelucrare și sincronizarea bazelor de date.
Când apar blocaje, oamenii se enervează și, pe bună dreptate, pentru că sănătatea nu ar trebui să depindă de un fișier. Totuși, cel mai eficient e să strângi dovezi, să ai recipisa declarației și să discuți cu casa de asigurări sau cu ANAF. În general, lucrurile se lămuresc, dar nu întotdeauna în aceeași zi.
Ce se întâmplă când ai mai multe surse de venit
Un independent rar trăiește dintr-un singur tip de venit. Ai un proiect pe PFA, mai ai o chirie, poate ai și niște dividende, poate ai avut câteva luni de salariu. Sistemul se uită la anumite categorii de venituri și le cumulează când stabilește obligația la CASS.
Aici apare iarăși ideea pragurilor. Dacă ai venituri salariale suficient de mari, poți să fii deja acoperit la nivel minim, iar pentru alte venituri se aplică reguli care evită dublarea unui minim. Dacă nu ai venituri salariale și veniturile tale independente sunt mici, se poate ajunge la acea diferență până la pragul minim.
De aceea, când cineva îmi spune plătesc CASS, deci sunt ok, eu aș întreba imediat: pe ce bază plătești și pentru ce perioadă ești acoperit. Nu ca să-l complic, ci ca să-l scutesc de surpriza clasică. În fiscalitate, detaliile mici au obiceiul să se transforme în detalii scumpe.
Când merită să te gândești și la o asigurare privată
Asigurarea publică e baza, dar nu acoperă tot ce ai vrea. Timpii de așteptare, disponibilitatea unor investigații, confortul, toate acestea sunt reale, chiar dacă nu ne place să le recunoaștem. Pentru un independent, timpul înseamnă bani, iar zilele pierdute prin drumuri în sistem se simt direct în încasări.
O asigurare privată sau un abonament medical poate să fie o completare bună, mai ales pentru consultații rapide și investigații uzuale. Aici nu e vorba de lux, ci de predictibilitate. Diferența dintre a aștepta două luni pentru un specialist și a rezolva într-o săptămână poate să fie diferența dintre un proiect dus la capăt și un proiect ratat.
În același timp, e bine să alegi cu cap. Abonamentele au limite, asigurările private au excluderi, iar uneori oamenii cumpără entuziasmați și descoperă târziu că nu acoperă exact ce credeau. Dacă ai nevoie de un partener care să te ajute să vezi tabloul complet, inclusiv partea de buget, poți discuta cu un consultant financiar. OVB Romania – soluții financiare de primă clasă este un exemplu de punct de plecare, mai ales când vrei să pui ordine între contribuții, rezerve și protecții.
O abordare sănătoasă, la propriu și la figurat
În medicină, prevenția e mereu mai ieftină decât tratamentul. Știu că sună a slogan, dar e adevărat chiar și când vorbim despre bani. Asigurarea de sănătate, publică sau completată privat, e o formă de prevenție financiară.
Dacă lucrezi independent, e util să-ți faci un obicei anual: verifici calitatea de asigurat, depui declarația la timp, îți calculezi contribuțiile, îți păstrezi documentele. Nu e viața pe care ți-ai imaginat-o când ai început să lucrezi pe cont propriu, dar e partea care te ajută să rămâi pe picioare. Și, uneori, să rămâi pe picioare e tot ce contează.
Mai e un detaliu care nu se spune suficient: nu aștepta să te îmbolnăvești ca să te organizezi. E ca și cum ai cumpăra stingător după ce a luat foc bucătăria. Dacă ai o perioadă bună, folosește-o ca să-ți aranjezi și partea asta plictisitoare.
Exemple simple, ca să te poți orienta
Imaginează-ți un freelancer care a lucrat tot anul și a avut un venit net peste pragul de șase salarii minime. În acest caz, va datora CASS și îl va declara în declarația unică, iar plata se face până la termenul general. Pentru el, asigurarea e o consecință firească a veniturilor.
Imaginează-ți apoi un om care a avut un an foarte slab sau chiar pauză, cu venit net zero din activitate. El poate să nu datoreze CASS pentru activitatea respectivă, dar poate opta să plătească, ca să fie asigurat. Diferența dintre cele două situații nu ține de moralitate, ci de mecanismul fiscal și de decizia personală.
Mai există și cazul în care cineva trece de la salariat la independent, iar în mijlocul anului rămâne fără salariu. În astfel de tranziții apar goluri, mai ales dacă nu ai grijă la momentul depunerii declarației și la opțiunea de asigurare. O tranziție profesională e obositoare, iar birocrația adaugă un stres inutil.
Dacă lucrezi cu clienți din străinătate, lucrurile nu devin automat mai simple
Mulți independenți ajung, la un moment dat, să factureze în afara țării. Sună modern, sună liber, dar partea cu sănătatea rămâne legată de unde ești rezident fiscal și unde ești asigurat efectiv. Dacă ai rezidența fiscală în România și veniturile se impozitează aici, de regulă și regulile de CASS te urmăresc.
În Uniunea Europeană există reguli de coordonare a sistemelor de securitate socială, dar ele nu sunt un ghid de TikTok, sunt un set de formulare și criterii. Uneori contează unde îți desfășori activitatea, alteori contează unde ai centrul intereselor, iar alteori contează dacă ai un document de tip A1 sau un formular echivalent. Când ești la granița dintre două sisteme, e bine să nu ghicești.
Practic, dacă muncești în afara țării o perioadă și ești asigurat acolo, poate apărea întrebarea dacă mai datorezi ceva în România pentru aceeași perioadă. Răspunsul depinde de situație și de documente, iar aici un contabil bun sau o discuție cu instituțiile competente valorează cât o lună de stres. E genul de subiect în care o presupunere greșită se transformă repede în hârtie multă.
Cum îți faci un ritm, ca să nu te lovească plata anuală în ceafă
Independenții au o problemă clasică: banii intră când intră, iar obligațiile au calendar fix. Dacă lași totul pe luna mai, te trezești că trebuie să plătești într-o perioadă în care poate ai și TVA, și chirie, și alte cheltuieli. E mai liniștitor să pui deoparte treptat, lunar, ca și cum ai plăti o rată.
Un truc simplu este să tratezi contribuția la sănătate ca pe o cheltuială de funcționare, nu ca pe o pedeapsă. Nu îți promite nimeni că nu te vei îmbolnăvi dacă plătești, la fel cum nimeni nu îți promite că nu vei avea accident dacă îți faci RCA. Dar când apare problema, ai un cadru în care intri, fără negocieri la recepție.
Ține și un mic dosar, măcar digital, cu recipisa declarației, dovada depunerii, eventual confirmarea plății. Nu pentru că îți place birocrația, ci pentru că birocrația îți cere dovada exact când nu ai chef să o cauți. În plus, dacă îți schimbi medicul de familie sau te muți, e util să ai toate lucrurile la îndemână.
Ce înseamnă stabilirea din oficiu și de ce nu e cazul să intri în panică
Când nu îți depui declarațiile, există situații în care ANAF poate stabili din oficiu anumite contribuții, inclusiv pe zona de sănătate. Sună rău, dar mecanismul e, în esență, o măsură de a închide o lipsă din evidențe, nu un film cu sirene. Problema e că estimarea poate să nu fie în favoarea ta, mai ales dacă ai avut venituri și nu le-ai declarat la timp.
De obicei, lucrurile se rezolvă prin intrarea în normal: depui declarația corectă, plătești ce ai de plătit, clarifici eventualele diferențe. E neplăcut, dar nu e capătul lumii. Mai rău e să amâni din rușine sau din oboseală, fiindcă atunci se adună dobânzi și nervi.
Întrebarea bună pe care să ți-o pui, fără dramatism
Nu e dacă plătești sau nu plătești, ci cum stai acoperit, concret, luna asta și în următoarele luni. Dacă ai un contract de muncă, ești mai liniștit. Dacă ești pe cont propriu, trebuie să fii tu propriul angajator și să-ți faci singur partea de protecție.
Asigurarea de sănătate pentru lucrători independenți funcționează, în esență, ca un schimb corect: contribui prin CASS, declari prin formular, iar sistemul îți oferă acces la pachetul de bază. Când nu ai venituri sau când veniturile nu duc la contribuție, poți să intri totuși în sistem prin opțiune, pe 12 luni. Când ai venituri din mai multe surse, trebuie să înțelegi cum se cumulează și unde apar pragurile.
Dacă rămâi cu o singură idee, ia-o pe asta: nu lăsa asigurarea să fie o chestie din spatele minții. Ține-o la vedere, la fel cum ții sănătatea la vedere. E o formă de grijă matură, fără spectacol, dar cu efecte reale atunci când ai nevoie.
